KidsOut World Stories

Vulpea cea șireată și păcălelile ei    
Previous page
Next page

Vulpea cea șireată și păcălelile ei

A free resource from

Begin reading

This story is available in:

 

 

 

 

Vulpea cea șireată

și păcălelile ei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost odată ca niciodată o vulpe, vicleană cum sunt toate vulpile. Toată noaptea a căutat de mâncare și nu a găsit nimic. Când s-au ivit zorii zilei, vulpea s-a târât până la marginea drumului și s-a culcat sub un tufiș. S-a întrebat ce altceva ar mai putea face pentru a găsi ceva de mâncare.

În timp ce stătea întinsă cu capul pe labe, a simțit un miros de pește. Și-a ridicat puțin capul. Privind pe drum în jos, a văzut că se apropia o căruță care trasă de doi boi.

„Bine”, și-a spus vulpea. „Iată mâncarea pe care o așteptam.”

Fără să piardă o clipită, a ieșit în fugă din tufiș și s-a întins în mijlocul drumului, prefăcându-se moartă.

Când căruța s-a apropiat de vulpe, bărbatul care o conducea a văzut-o. Crezând că este cu adevărat moartă, le-a strigat boilor să se oprească:
– Ho! Ho!

Boii s-au oprit. Bărbatul s-a apropiat de vulpe și a privit-o cu atenție. A văzut că nu respira.

– Bre! a spus el. Oare cum a murit vulpea asta aici? Ce haină frumușică voi face pentru nevasta mea din blana ei!

Spunând asta, a ridicat vulpea de gât. A târât-o până la căruță și a pus-o înăuntru, lăsând-o deasupra peștelui.

Apoi, omul a îndemnat boii să meargă mai departe:
– Joian, cea! Bourean, cea!

Boii s-au urnit din loc. Bărbatul umbla pe lângă boi, împingându-i cu un băț pentru a-i face să se miște mai repede. Era nerăbdător să ajungă acasă și să jupoaie vulpea.

De cum s-au pornit boii la drum, vulpea a început să împingă peștele din căruță cu picioarele. Omul împingea, căruța scârțâia, iar peștii cădeau din spate.

După ce a împins afară o mulțime de pești, vulpea a sărit din căruță și s-a grăbit să îi adune de pe drum. După ce a adunat peștii într-o grămadă, i-a dus în bârlogul ei și a început să mănânce. Era flămândă!

Vulpea abia începuse să mănânce, când s-a trezit cu un vizitator neașteptat, ursul!

– Poftă bună, cumătră! Tii! Dar ce de pește ai! Pot să-mi iau și eu puțin? Mi-e tare poftă de pește! a implorat-o ursul.

– Ia mai pune-ți pofta-n cui, cumetre! Nu m-am muncit eu pentru a umple burta altcuiva. Dacă ți-e așa de mare poftă de pește, du-te și bagă-ți coada în baltă, așa cum am făcut eu, și curând vei avea pește din belșug, a spus vulpea.

– Învață-mă ce să fac atunci, a spus ursul. Nu știu cum să prind pește.

Vulpea a zâmbit și a spus:
– Chiar așa, cumetre? Dar nu știi tu că nevoia te duce în locuri în care nu vrei să mergi și te învață lucruri pe care nu ți le poți imagina? Du-te la noapte la balta de la marginea pădurii. Scufundă-ți coada în apă și stai nemișcat până aproape de răsăritul soarelui. Când începe să se facă ziuă, smucește vârtos spre mal. Vei scoate o mulțime de pește, poate chiar de două sau de trei ori mai mult decât am prins eu.

Fără să spună nimic, ursul a fugit spre balta de la marginea pădurii. Și-a scufundat toată coada în apă și a stat nemișcat.

În acea noapte a început să bată un vânt rece. Era nemilos de să-ți înghețe limba-n gură. Apa din baltă a înghețat de tot și-a prins coada ursului ca într-un clește. După o vreme, neputând să mai suporte durerea, ursul a smucit o dată din toate puterile. Și, bietul urs, în loc să prindă o mulțime de pește, a rămas fără coadă.

Mormăia înfiorător și sărea în sus de durere. Furios pe vulpe pentru că l-a păcălit, ursul s-a dus la bârlogul ei.

Dar vulpea cea vicleană a știut cum să se ferească de mânia ursului. Când a văzut ursul venind fără coadă, a fugit din bârlogul ei și s-a ascuns în scorbura unui copac din apropiere.

– Hei, cumetre! a strigat vulpea. Ți-au mâncat peștii coada sau ai fost prea lacom ca să mai lași vreun pește în baltă?

Când a auzit vulpea râzând de el, ursul s-a repezit spre copac. Scorbura însă era îngustă, și ursul nu a putut intra. A căutat o creangă îndoită cu un capăt ascuțit, ca un cârlig. Apoi ursul a început să scormonească în scorbură ca să scoată vulpea afară.

De fiecare dată când îi prindea câte un picior, vulpea striga:
– Trage, nătărăule! Tragi de copac, dar ce-mi pasă mie?

De fiecare dată când creanga prindea copacul, ea striga:
– Au, au, cumetre! Nu trage, o să-mi smulgi piciorul!

Ursul a încercat cât a putut, dar nu a reușit să ajungă la vulpe.

În cele din urmă, vulpea a sforăit satisfăcută, după ce l-a păcălit nu doar pe om, ci și pe ursul care i-ar fi luat mâncarea!

Aceasta este povestea vulpii șirete și a păcălelilor ei.

Enjoyed this story?
Find out more here