KidsOut World Stories

Albă ca Zăpada    
Previous page
Next page

Albă ca Zăpada

A free resource from

Begin reading

This story is available in:

 

 

 

 

Albă ca Zăpada

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*

Într-o iarnă, când fulgii de zăpadă cădeau ca niște pene din cer, o regină și-a dorit o fetiță. La scurt timp după aceea, dorința ei s-a împlinit.

Copila a fost numită Albă-ca-Zăpada, deoarece pielea ei era albă ca zăpada. Obrajii ei erau roșii ca sângele. Părul ei era negru ca abanosul.

La scurt timp după ce Albă-ca-Zăpada s-a născut, mama ei a murit.

După ce a trecut un an, regele acelei țări s-a căsătorit din nou. Noua regină era foarte frumoasă. Ea avea o oglindă magică. Când se uita în oglindă la reflexia ei, o întreba:

– Oglindă, oglinjoară,
Cine e cea mai frumoasă din țară?

Oglinda răspundea:

– Măria ta ești cea mai frumoasă din întreaga țară.

Atunci regina era fericită. Știa că oglinda spunea întotdeauna adevărul.

Cu toate acestea, în fiecare zi, Albă-ca-Zăpada mai creștea câte un pic. A fost o fetiță drăgălașă și a crescut foarte frumoasă. Prințesa a devenit mai frumoasă decât regina.

Așadar, într-o zi, când regina a pus întrebarea oglinzii, aceasta i-a răspuns:

– Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă
Dar Albă-ca-Zăpada e cu mult mai frumoasă!

Regina s-a făcut palidă. Din acel moment, a urât-o pe Albă-ca-Zăpada ca pe otravă. În fiecare zi devenea tot mai mânioasă. A fi gelos pe cineva este ca și cum ai crește buruieni rele în inimă. În cele din urmă, ele devin prea puternice și te sufocă.

La un moment dat, regina nu a mai putut suporta să o vadă pe Albă-ca-Zăpada în fiecare zi. Așa că i-a ordonat vânătorului ei să facă un lucru îngrozitor.

– Du-o pe Albă-ca-Zăpada în pădure. Nu vreau să-i mai văd niciodată fața. Trebuie să o omori. Adu-mi plămânii și ficatul ei ca să-mi demonstrezi că este moartă.

Vânătorul a încercat să facă ceea ce i s-a spus. A condus-o pe Albă-ca-Zăpada în pădure. A scos chiar și cuțitul pentru a o ucide.

Albă-ca-Zăpada a strigat:
– Nu! Te rog, nu-mi face rău. Îți promit că, dacă îmi dai drumul, voi fugi în pădure și nu mă voi mai întoarce niciodată acasă.

– Ei bine, du-te atunci, a spus el, fiindu-i milă de ea. Inima îi era mai ușoară pentru că nu făcuse acel lucru îngrozitor.

În timp ce vânătorul se îndepărta prin pădure, un mistreț tânăr trecu în fugă pe lângă el. L-a împușcat și i-a dus plămânii și ficatul reginei pentru a-i dovedi că Albă-ca-Zăpada era moartă. Împărăteasa cea rea le-a pus la fiert și le-a mâncat. A crezut că a terminat-o cu Albă-ca-Zăpada.

Când Albă-ca-Zăpada s-a trezit singură în pădure, copacii din jurul ei păreau să ia forme ciudate. I s-a făcut atât de teamă, încât nu știa ce să facă. Speriată, a început să alerge peste pietrele ascuțite și prin tufișuri. Fiarele sălbatice din pădure au trecut pe lângă ea, dar nu au rănit-o.

Albă-ca-Zăpada a fugit afundându-se în pădure cât de repede și cât de departe o puteau duce picioarele. Când cerul s-a întunecat, a văzut o căsuță micuță și a intrat înăuntru.

Totul înăuntru era foarte mic. Era o masă cu șapte farfurii micuțe, fiecare cu o furculiță, un cuțit și o lingură mică. Erau șapte cupe mici. Erau chiar și șapte pătuțuri lângă perete.

Albă-ca-Zăpada era atât de înfometată și de însetată, încât a mâncat câte ceva din fiecare farfurie și a băut câte o picătură din fiecare pahar. Apoi s-a întins pe unul dintre paturi și a adormit.

În toiul nopții, proprietarii căsuței s-au întors acasă. Erau șapte pitici și munciseră din greu toată ziua. Lucrau în minele care se aflau adânc în inima muntelui.

Piticii au aprins șapte lămpi și au privit în jurul camerei. Ei și-au dat seama că cineva a fost în casa lor.

Primul a întrebat:
– Cine a stat pe scaunul meu?

Al doilea a întrebat:
– Cine mi-a mâncat pâinea?

Al treilea a întrebat:
– Cine mi-a mâncat terciul?

Al patrulea a întrebat:
– Cine mi-a mâncat legumele?

Al cincilea a întrebat:
– Cine a folosit furculița mea?

Al șaselea a întrebat:
– Cine a tăiat cu cuțitul meu?

Al șaptelea a întrebat:
– Cine a băut din paharul meu?

Atunci primul pitic s-a uitat în jur. Când a ajuns la patul său, a găsit-o pe Albă-ca-Zăpada, care dormea adânc. I-a chemat pe ceilalți, care s-au adunat în jurul lui cu exclamații șoptite de surpriză.

– O! au strigat ei. Ce fată frumoasă!

Nu au trezit-o, ci au lăsat-o să doarmă toată noaptea în patul mic.

Când s-a făcut dimineață, Albă ca Zăpada s-a trezit. La început, s-a speriat când i-a văzut pe cei șapte pitici, dar aceștia au fost foarte prietenoși. Au întrebat-o cum o cheamă.

– Albă-ca-Zăpada, a răspuns ea.

– De ce ai venit la noi acasă? au întrebat piticii.

Albă-ca-Zăpada le-a spus că mama ei vitregă, regina, a trimis-o în pădure ca să fie ucisă. Ea le-a explicat cum vânătorul i-a dat drumul și cum a fugit prin pădure înainte de a găsi casa lor.

Piticii au fost de acord să o lase să stea cu ei. În schimb, Albă-ca-Zăpada a spus că va găti și va face curat pentru ei în căsuța lor.

Astfel și-a început Albă-ca-Zăpada noua viață în pădure. În fiecare dimineață, piticii se afundau în inima muntelui să sape după aur. Când se întorceau seara acasă, Albă-ca-Zăpada îi aștepta deja cu cina pregătită.

Fata era singură toată ziua, așa că piticii au avertizat-o, spunându-i:

– Ferește-te de mama ta vitregă. Va afla în curând că ești aici. Orice ai face, nu lăsa pe nimeni să intre în casă.

Acum, regina credea că îi mâncase plămânii și ficatul Albei-ca-Zăpada. Nici nu s-a gândit că nu era, din nou, cea mai frumoasă femeie din lume. Așa că într-o zi s-a uitat în oglindă și a spus:

– Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cea mai frumoasă din țară?

Oglinda i-a răspuns:

– Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă
Dar Albă-ca-Zăpada e cu mult mai frumoasă.
Acolo, ascunsă-n munți, la cei șapte pitici
trăiește Albă-ca-Zăpada, și e cu mult mai frumoasă.

Regina a fost îngrozită. Atunci a știut că vânătorul ei o mințise și că Albă-ca-Zăpada era în viață. Oglinda magică spunea întotdeauna adevărul.

Regina cea rea se gândea zi și noapte cum ar putea să o distrugă pe Albă-ca-Zăpada. Inima ei geloasă nu îi dădea pace cât timp altcineva era mai frumoasă.

După ce a plănuit ce avea de făcut, a făcut un pieptene și l-a otrăvit folosind magia neagră. Și-a vopsit fața și s-a îmbrăcat ca o bătrână. Deghizarea ei a fost atât de bună încât nimeni nu ar fi putut să o recunoască. În acest fel, regina cea rea s-a îndreptat spre casa în care Albă-ca-Zăpada locuia cu piticii. A bătut la ușă.

Albă-ca-Zăpada s-a uitat pe fereastră.

– Bună dimineața! a răspuns ea. Îmi pare rău, dar nu te pot lăsa să intri înăuntru.

– Dar ai voie să te uiți afară? a spus bătrâna. A ridicat pieptenele frumos pentru ca fata să-l vadă.

Albei-ca-Zăpada i-a plăcut atât de mult pieptenele, încât s-a lăsat ademenită. A deschis ușa.

– Vino aici, draga mea. O să îți pieptăn eu părul cum trebuie, a spus bătrâna.

Albă-ca-Zăpada nu și-a dat seama că era în pericol. Pieptenele abia îi atinsese părul, că otrava și-a făcut efectul și ea a leșinat.

– Acum s-a terminat cu tine, zâmbi regina cea rea și a fugit acasă cât de repede a putut.

Din fericire, era aproape seară. Nu a trecut mult timp până când cei șapte pitici s-au întors acasă. Când au văzut-o pe Albă-ca-Zăpada zăcând moartă pe jos, și-au dat seama că mama ei vitregă și rea era de vină.

Au căutat până au găsit pieptenele otrăvitor. În momentul în care l-au scos din părul Albei-ca-Zăpada, aceasta s-a trezit. Ea le-a povestit de îndată ce se întâmplase. Piticii au avertizat-o din nou să fie atentă și să nu deschidă ușa nimănui.

De îndată ce regina a ajuns acasă, s-a dus la oglinda ei și a întrebat-o:

– Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cea mai frumoasă din țară?

Oglinda a răspuns:

– Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă
Dar Albă-ca-Zăpada e cu mult mai frumoasă.
Acolo, ascunsă-n munți, la cei șapte pitici,
trăiește Albă-ca-Zăpada, și e cu mult mai frumoasă.”

Când a auzit aceste cuvinte, regina a tremurat de furie. Știa că Albă-ca-Zăpada scăpase din nou.

– Albă-ca-Zăpada va muri! a strigat ea. Chiar dacă asta mă va costa viața!

Apoi s-a dus într-o încăpere secretă și și-a folosit magia pentru a face un măr otrăvitor. Mărul era minunat, alb ca spuma pe o parte, și rumen pe cealaltă. Oricine l-ar fi văzut ar fi vrut să-l mănânce, dar oricine l-ar fi mâncat, ar fi murit pe loc.

Regina s-a deghizat din nou. A mers prin pădure până la căsuța celor șapte pitici și a bătut la ușă.

Albă-ca-Zăpada s-a uitat pe fereastră.

– Bună dimineața! a strigat ea. Îmi pare rău, dar nu te pot lăsa să vii înăuntru.

– Am un măr minunat pentru tine, draga mea, a spus bătrâna.

– Nu, a spus Albă ca Zăpada. Nu îl pot lua.

– Prostuțo! a răspuns regina. De ce ți-e frică? Crezi că este otrăvit? Uite, voi tăia mărul în două. Eu voi mânca partea albă, iar tu poți mânca partea roșie.

De fapt, mărul fusese vrăjit astfel încât să aibă o parte otrăvită și alta care să poată fi mâncată în siguranță.

Albă-ca-Zăpada a fost foarte ispitită. Mărul arăta atât de bine! Când a văzut-o pe bătrână mâncând cealaltă jumătate, nu s-a mai putut stăpâni. A mușcat o dată din măr și a căzut jos.

– Albă ca zăpada, roșie ca sângele și neagră ca abanosul. De data aceasta, nimic nu te va putea salva, a râs regina. Ochii ei negri străluceau de bucurie. A alergat acasă la oglinda ei care, în sfârșit, i-a spus:

– Măria ta ești cea mai frumoasă din întreaga țară.

În sfârșit, inima cea ticăloasă a reginei era fericită. Cel puțin, era atât de fericită pe cât poate spera să fie vreodată o inimă atât de neagră.

Când piticii s-au întors seara acasă, au găsit-o pe Albă-ca-Zăpada întinsă pe podea, nemișcată. Au ridicat-o și s-au uitat peste tot să vadă dacă puteau găsi ceva otrăvitor. Au făcut tot ce le-a trecut prin cap, dar Albă-ca-Zăpada era moartă și a rămas moartă.

Cei șapte pitici au plâns împreună timp de trei zile întregi. Într-un sfârșit, s-au hotărât să o îngroape pe Albă-ca-Zăpada, dar era atât de frumoasă chiar și moartă, încât au spus:

– Nu o putem ascunde în pământul rece.

Au construit un coșciug de sticlă și au așezat-o în el. Pe capac au scris cu litere de aur că era o prințesă. Apoi piticii au pus coșciugul pe vârful muntelui. Unul dintre ei rămânea mereu lângă acesta pentru a o veghea pe Albă-ca-Zăpada. Chiar și păsările au venit să-și arate durerea că Albă-ca-Zăpada a murit. Mai întâi a venit o bufniță, apoi un corb și, în cele din urmă, un porumbel mic.

Albă-ca-Zăpada zăcu mult timp în coșciug. Întotdeauna arăta la fel, ca și cum ar fi dormit. Pielea îi era în continuare albă ca zăpada. Obrajii îi erau roșii ca sângele. Părul îi era negru ca abanosul.

Într-o zi, pe munte a venit un prinț. A văzut sicriul cu Albă-ca-Zăpada înăuntru. După ce a citit ceea ce era scris cu litere de aur, i-a spus piticului:

– Dă-mi mie sicriul. Îți dau pe el tot ce vrei.

– Nu, a spus piticul. Nu ne-am despărți de Albă-ca-Zăpada nici pentru tot aurul din lume!

– Ei bine, atunci, a răspuns prințul, te rog, dă-mi-o mie, pentru că nu pot trăi fără Albă-ca-Zăpada. O voi iubi mai mult decât orice.

Vorbea cu atâta tristețe încât piticilor li s-a făcut milă de el și i-au dat sicriul. Prințul le-a cerut servitorilor săi să-l poarte pe umeri.

Atunci s-a întâmplat un lucru extraordinar. În timp ce servitorii coborau muntele, s-au împiedicat. Au zdruncinat coșciugul atât de tare, încât mușcătura de măr otrăvitor pe care Albă-ca-Zăpada o înghițise i-a sărit din gât. A clipit puțin și apoi a deschis ochii.

Albă-ca-Zăpada a ridicat capacul coșciugului și s-a ridicat în șezut, vie și sănătoasă.

– Oare unde mă aflu? a întrebat ea.

Prințul nu-și mai încăpea în piele de bucurie.

– Ești cu mine! I-a spus el. I-a povestit tot ce se întâmplase și apoi i-a spus: Te iubesc mai mult decât pe oricine pe lume. Vrei să vii cu mine și să fii soția mea?

Albă-ca-Zăpada s-a învoit și a plecat cu prințul. S-au căsătorit la scurt timp după aceea. Nunta lor a fost splendidă.

Mama vitregă și rea a Albei-ca-Zăpada a fost unul dintre oaspeții invitați la nuntă. După ce s-a îmbrăcat frumos pentru această ocazie, s-a dus la oglinda ei și a spus:

– Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cea mai frumoasă din țară?

Oglinda a răspuns:

– Frumoasă ești, crăiasă, ca ziua luminoasă
Dar mireasa e cu mult mai frumoasă.

Când a auzit acest lucru, femeia cea rea a fost înnebunită de furie. Inima ei geloasă îi bătea în piept și știa că nu va fi niciodată fericită până nu o va vedea pe tânăra regină.

Când a ajuns la ospăț, a văzut că mireasa era Albă-ca-Zăpada. Fata pe care o omorâse tot nu era moartă până la urmă. Mă tem că furia reginei malefice a sufocat-o. S-a făcut purpurie la față și apoi a căzut moartă la pământ.

Albă-ca-Zăpada și prințul ei au domnit fericiți timp de mulți ani. Uneori, se duceau în munți și le făceau o vizită piticilor. Își aminteau mereu de prietenii care fuseseră atât de buni cu Albă-ca-Zăpada atunci când avusese nevoie.

Enjoyed this story?
Find out more here