KidsOut World Stories

Cutia Pandorei Niz Smith and Avril Lethbridge    
Previous page
Next page

Cutia Pandorei

A free resource from

Begin reading

This story is available in:

 

 

 

 

Cutia Pandorei

O poveste grecească

 

 

 

 

 

 *

Cu foarte mult timp în urmă, într‑un ținut îndepărtat, sus de tot, printre norii de pe Muntele Olimp, zeii duceau o viață plină de plăceri și certuri. De câte ori se săturau să se certe între ei, își îndreptau atenția asupra oamenilor, cu care se jucau așa cum te‑ai juca tu cu jucăriile tale.

Într‑o zi, zeii au creat o femeie frumoasă numită Pandora și au dus‑o la Prometeu. El știa că zeii erau supărați pe el, deoarece le furase focul și îl dăduse oamenilor. Prometeu s‑a speriat crezând că zeii încercau să‑l păcălească pentru a se răzbuna și a decis să o ignore.

Cu toate acestea, fratele său, Epimeteu, s‑a îndrăgostit de frumoasa Pandora și s‑a hotărât să se căsătorească cu ea. Cei doi au trăit fericiți împreună până când... într‑o zi, Mercur, mesagerul zeilor, a sosit cu o cutie misterioasă. Acesta i‑a rugat pe Pandora și pe soțul ei să aibă grijă de cutie cât timp el era plecat. Înainte de a pleca, i‑a pus să promită că nu se vor uita niciodată înăuntru.

Zile întregi, Pandora nu și‑a putut lua ochii de la cutie. Tot timpul se întreba ce putea fi înăuntru; era oare plină de bijuterii strălucitoare, rochii fermecătoare, bani de aur? Ori de câte ori Epimeteu era plecat și nu era nimeni prin preajmă, Pandora se furișa până la cutie și își trecea degetele peste lemnul lustruit și încuietoarea din aur. Într‑o zi însă, când Epimeteu era la vânătoare, nu s‑a mai putut abține și a învins‑o curiozitatea. Asigurându‑se că nu este urmărită, s‑a apropiat de cutie și a deschis cu grijă încuietoarea. Ridicând încet capacul, s‑a uitat înăuntru.

Dar, spre surprinderea ei, nu erau nici bijuterii strălucitoare, nici rochii fermecătoare și nici monede de aur. În schimb, zeii umpluseră cutia cu toate relele cunoscute acum de omenire. Boala, tristețea și moartea au năvălit și au bâzâit în jurul ei, înțepând‑o. Pandora a țipat și a urlat de durere și de frică. Epimeteu i‑a auzit strigătele când intra în curte. Aruncându‑se de pe cal, a alergat în ajutorul ei. Luând‑o în brațe, a consolat‑o în timp ce relele zburau din castel și se răspândeau în tot ținutul.

Printre suspine, Pandora și Epimeteu au auzit din cutie un fir plăpând de voce.

- Lăsați-mă să ies! Lăsați-mă să ies! Crezând că nimic din cutie nu putea fi mai rău decât grozăviile gata eliberate, au mai deschis o dată capacul.

Tot ce mai rămăsese era un fluture micuț și firav, tremurând într‑un colț. Încet, și‑a desfășurat aripile sclipitoare și le‑a atins de Pandora, vindecându‑i rănile. Frumosul fluture era speranța, pe care Mercur o ascunsese printre rele, făcându-i-se milă de omenire atunci când își dăduse seama ce puneau zeii la cale.

Enjoyed this story?
Find out more here