KidsOut World Stories

Ferește-te de balaur Alice Atkins    
Previous page
Next page

Ferește-te de balaur

A free resource from

Begin reading

This story is available in:

 

 

 

 

 

Ferește-te de balaur

 

 

 

 

 

 

 

 

*

Se lăsase seara peste tot ținutul. Sir Adi, Dame Sofia și Sir Thomas aveau stomacurile goale și îi dureau picioarele. Cei trei erau cavaleri curajoși care, după ce călătoriseră toată ziua, aveau nevoie de un loc unde să înnopteze.

Din întâmplare, au găsit un sat retras la umbra unui munte înalt și întunecat.

Când au intrat în sat, au observat că muntele întunecat domina totul. Deși luminile de pe drum străluceau, nu se vedea nici picior de om. Fiecare casă avea ușile și ferestrele încuiate, iar draperiile erau bine trase.

– Ce sat straniu! Trebuie să fie cineva prin preajmă, a spus Sir Adi.

– Desigur, trebuie să fie, altfel de ce ar fi luminile aprinse? Trebuie să găsim un loc unde să stăm, nu mai pot suporta asta, a bombănit Dame Sofia, oprindu‑se să‑și frece picioarele dureroase.

Sir Thomas, care mergea mai departe, a zărit o clădire mare cu o firmă pe care scria HAN cu litere mari și roșii.

– Acolo! le-a strigat prietenilor săi, arătând spre han.

Cei trei s‑au apropiat de ușa de la intrare și au tras cu urechea. Se auzeau conversații liniștite și clinchete de pahare. Dame Sofia a bătut la ușă. Ușa a scârțâit când s‑a deschis, dezvăluind o femeie mai în vârstă.

– Nu știți că trebuie să intrați prin spate? a spus femeia, tresărind. S‑a uitat la cavaleri cu o expresie nedumerită: Ce căutați voi aici?

– Căutăm un loc unde să mâncăm și să ne odihnim. Putem să stăm aici? a întrebat Sir Thomas.

Femeia le‑a făcut semn celor trei să intre înăuntru și a încuiat ușa în urma lor. Se aflau într‑un mic restaurant în care sătenii stăteau de vorbă și beau împreună. Femeia i‑a condus la o măsuță lângă foc și le‑a adus ceva de băut.

Unul dintre săteni a ridicat vocea.

– Da, trebuie că balaurul a fost aici noaptea trecută. Doar așa ar fi putut să ardă casa lui Ted. 

Cuvintele lui au pornit din barba lui murdară și au ajuns în fiecare colț al încăperii. Cei trei cavaleri și‑au îndreptat atenția spre bărbat.

– Un balaur? a întrebat Sir Adi.

– O chestie mare și urâtă, a pufnit săteanul. Vine aici în fiecare seară să capete de mâncare.

– L-ați văzut pe acest balaur?

– Nu, dar l-a văzut unchiul meu. Bătrânul spune că este o bestie mare, mai mare decât o casă, cu solzi de gheață, cu ochi roșii și gheare uriașe.

– O, taci din gură, unchiul tău e un mincinos. Toată lumea știe că are ochii galbeni! a spus zeflemitor bărbatul care stătea lângă el.

– A răpit pe cineva? a întrebat Sir Thomas.

– Nu încă. Doar dacă nu carecumva a uitat cineva să încuie totul în seara asta, a mormăit bărbosul. Dar cât credeți că va dura până când ne va veni de hac la toți? Toată lumea știe că balaurii scuipă foc. Ferestrele și ușile încuiate nu‑l pot ține afară pentru totdeauna.

Sătenii au tăcut.

Cavalerii s-au privit unul pe celălalt.

– Oare am putea să-i ajutăm în vreun fel? a șoptit Sir Adi.

– Crezi că noi... Sir Thomas a făcut o pauză. Crezi că am putea înfrunta un balaur?

– Trebuie să îi ajutăm pe oamenii aceștia, a zis Dame Sofia. S‑a ridicat în picioare și le‑a vorbit celor din încăpere. 

– Dacă acest balaur vă face probleme, vom avea grijă să le rezolvăm noi.

Sătenii s-au holbat la ea.

Bărbatul cu barbă a râs. 

– Serios? Împotriva unui balaur? Sunteți nebuni? a spus el.

– Eu sunt un cavaler. Nu mă tem de niciun balaur. Dame Sofia l‑a fixat cu privirea. Râsul lui s‑a stins.

Sir Adi și Sir Thomas s-au privit unul pe celălalt.

– După cină, bineînțeles, a adăugat Sir Adi.

Curând, hangiul le‑a servit cina. În timp ce mâncau, au observat că ceilalți din încăpere murmurau, aruncându‑le priviri pe furiș. Tocmai când au terminat, un sătean plinuț s‑a apropiat de masa lor.

– Dacă chiar vorbiți serios, balaurul locuiește într-o peșteră din vârful muntelui. Vechiul prieten al lui tata a fost acolo odată și a spus că peștera e plină de oase.

– Vorbim serios și vom fi în siguranță. Mulțumim pentru pont, a spus Dame Sofia. Cavalerii s‑au ridicat în picioare, au plătit masa și au ieșit din han. S‑au îndreptat spre muntele întunecat. Au aprins torțe și au mărșăluit pe un drum vechi și stricat până în vârf.

Bufnițele urlau în noapte. Poteca era mărginită de iarbă înnegrită și copaci morți. Până și aerul se simțea ars pe pielea lor. Au tot urcat timp de mai multe ore. Într‑un sfârșit, au ajuns în vârf, unde iarba moartă lăsa locul rocii negre.

Intrarea unei peșteri strălucea roșiatic în vârful muntelui.

– Avem un plan? a întrebat-o Sir Adi pe Dame Sofia.

– Va trebui să aruncăm o privire prin peșteră mai întâi, a spus Dame Sofia.

Au intrat și au descoperit că peștera cobora în jos, în spirală. La lumina torțelor, puteau vedea funingine pe pereți și urme de gheare pe jos.

Aerul era plin de fum. Cei trei au coborât și au tot coborât până când au ajuns la o perdea dintr-un material alb, legată cu o frânghie.

– Oase? a întrebat Sir Thomas.

Sir Adi s-a uitat mai atent. Perdeaua era prea transparentă pentru a fi făcută din oase.

– Un fel de piatră? a murmurat el.

Un răcnet a răsunat în văzduh. A împrăștiat perdeaua de piatră albă și i‑a aruncat pe cavaleri înapoi pentru o clipă.

După ce și‑au recăpătat echilibrul, s‑au avântat împreună prin perdea și s‑au trezit într‑o grotă înaltă.

Pereții erau tapetați cu minereuri într-o mie de culori diferite, care străluceau în lumina focului. Pietre prețioase de toate formele și mărimile erau îngrămădite pe podea. În mijlocul încăperii se afla un munte de nestemate atât de înalt încât atingea partea de sus a peșterii. Cavalerii au privit uimiți în jur; nu mai văzuseră niciodată asemenea bogății.

– Crezi că aici este casa balaurului? Dacă este un monstru atât de urât, cum a putut să creeze un loc atât de minunat? a întrebat Sir Thomas.

Au umblat în jurul mormanelor de nestemate până au găsit un mic șemineu sculptat în perete, în spatele unei mese și al unor scaune. Pe masă erau împrăștiate câteva unelte, o pereche de ochelari ciudați și pietre prețioase.

Un alt răcnet a răsunat dinspre muntele de pietre prețioase. Totuși, de data aceasta s-a terminat cu un sforăit inconfundabil.

– Trebuie să fie pe aici pe undeva, a spus Dame Sofia.

Cei trei cavaleri s-au apropiat de grămada strălucitoare și au umblat în jurul ei.

– Poate că e aici, înăuntru? a întrebat Sir Adi.

– Atunci să începem să săpăm, a spus Dame Sofia. A început să strângă nestematele și să le azvârle cât colo. Sir Adi și Sir Thomas i s‑au alăturat, azvârlind nestemate peste tot în încăpere. Nestematele au zburat în mobilier și au doborât torțele de pe pereți. Bijuteriile din vârful grămezii s‑au prăbușit și s‑au izbit de grămezile mai mici de pietre prețioase, răsturnându‑le.

Cavalerii nu au putut vedea niciun balaur înăuntru.

– Trebuie să fie aici undeva, a spus Sir Thomas. Pot să îl aud.

În acel moment, Dame Sofia a descoperit ceva solzos și roșu. A tras de el, iar pietrele prețioase s-au rostogolit, dezvăluind un balaur cam cât un câine mare. Era acoperit de solzi de un roșu închis, care sclipeau ca rubinele.

Dame Sofia a făcut ochii mari.

– Balaurule! a îngăimat ea.

Balaurul s‑a trezit deodată.

– Cine ești tu? Te rog, lasă-mă în pace..., a spus balaurul, tresărind. Ochii ei verzi s-au făcut mari când s-a uitat prin încăpere. 

– Casa mea! Ce ați făcut?

Sir Adi și Sir Thomas s-au apropiat de balaurul care se zvârcolea în mâinile Sofiei.

– Nu ești tu balaurul care terorizează satul? a întrebat Sir Thomas creatura.

– Satul? Nu mă duc niciodată acolo; sunt prea răi. Stau mereu aici sus și fac bijuterii.

Balaurul s-a uitat spre birou și s-a smuls din strânsoarea Sofiei. Biroul se rupsese în nenumărate bucăți sub greutatea potopului de nestemate. Balaurul s‑a învârtit în jurul biroului și și‑a luat ochelarii. I‑a așezat pe bot și a încercat să se uite prin ei, dar a constatat că erau iremediabil crăpați.

Balaurul a țipat. Aruncându-și ochelarii, și-a îngropat capul în gheare. S-a făcut ghem, plângând și trimițând mici scântei de foc care ricoșau de podea.

– Ce ați făcut? Nu pot vedea fără ochelari. Ați distrus totul! Plecați, oameni proști! a țipat ea.

Cavalerii s-au privit unul pe celălalt.

– Această creatură pare inofensivă, spuse Sir Adi. Mă îndoiesc că ar putea duce ceva mai mare decât un pui și nu pare să aibă dispoziția necesară pentru asta. S-a uitat la balaurul cu inima frântă și și-a ridicat vocea pentru a acoperi sunetul hohotelor de plâns. Cu siguranță că sătenii au mințit. Ce putem face?

– Trebuie să ne întoarcem în sat și să chemăm oamenii să ne ajute să reparăm toate astea, a spus Dame Sofia, întorcându‑se spre creatura care plângea. Nu‑ți face griji. Vom veni înapoi.

Cei trei cavaleri au ieșit în grabă din peșteră și au coborât muntele spre sat. I-a prins dimineața în timp ce coborau. Sătenii ieșiseră din casele lor și umblau pe străzi.

Cavalerii au adunat cât de mulți au găsit și le-au explicat ce au văzut și ce au făcut.

– Prostii! a strigat un sătean.

– Balaurul acela este enorm și periculos! a strigat altul.

–  Dacă nu ne credeți, atunci, în calitate de cavaleri ai ținutului, vă ordonăm să ne urmați și să vă convingeți singuri, a declarat Dame Sofia, ridicându‑și sabia în aer.

Sătenii au bombănit, dar știau că nu puteau nesocoti ordinele unui cavaler. Cavalerii i-au condus în afara satului, sus pe coasta muntelui și au coborât în peșteră. Au ajuns la grota balaurului și au găsit-o în aceeași stare de dezordine ca și înainte. Micul balaur încă mai plângea în ruinele casei sale.

– Este într-adevăr balaurul? a întrebat bărbosul.

– Nu mai este niciun alt balaur aici, a spus Sir Adi.

Sătenii s-au uitat unii la alții. Unul dintre copii s-a îndreptat spre balaurul care plângea, l-a luat în brațe și a început să plângă și el.

– Sărmanul balaur. Sărmanul de el, a plâns copilul.

– Vai, ce am făcut? a întrebat un sătean.

– Sărmanul. Trebuie să îndreptăm lucrurile, a spus altul.

– Eu sunt tâmplar, a spus un sătean. Pot să‑ți fac o masă și scaune noi.

– Eu sunt optician și îți pot repara ochelarii, a spus altul.

Balaurul a ridicat capul și a zâmbit.

– Mulțumesc.

Cavalerii s-au privit unul pe celălalt și au părăsit peștera, îndreptându-se spre noi aventuri. După ce au adus pacea și dreptatea în sat, au plecat încrezători în ceea ce privește schimbarea oamenilor care locuiau acolo. Niciodată nu vor mai crede orbește în zvonuri și nu vor mai judeca pe nimeni.

Enjoyed this story?
Find out more here