KidsOut World Stories

Un prieten bun Noel White    
Previous page
Next page

 

 

 

 

Un prieten bun

O poveste englezească

 

 

 

 

 

*

Familia lui Yasin s-a mutat din Irak în Anglia când acesta era doar un băiețel. Yasin nu a vrut să își părăsească casa lui din Samarra, dar tatăl său a spus că așa este cel mai bine pentru familie, deoarece nu mai era sigur să trăiască acolo și a vrut ca fiul lui să crească într-o țară în care toți oamenii sunt bineveniți. Tatăl lui Yasin i-a spus fiului său că Anglia este o țară multiculturală, în care oamenii trăiesc și lucrează împreună, indiferent de rasa lor sau de convingerile religioase.

Deși lui Yasin nu i-a plăcut că a trebuit să plece din Irak, s-a acomodat repede cu noua sa viață într-o capitală mare, numită Londra. Londra a fost foarte interesantă, cu muzeele și clădirile sale înalte, iar lui Yasin i-au plăcut în special planetariul din Londra și marele fluviu Tamisa cu toate podurile sale vechi.

Yasin s-a împrietenit chiar și cu un băiat care locuia alături, pe nume Andrew. Toată vara, Andrew și Yasin s-au jucat în parc sau au mers la grădina zoologică cu mama lui Andrew. Andrew și-a împărțit jucăriile și benzile desenate cu Yasin și i-a povestit totul despre supereroii săi preferați. Au construit chiar și o căsuță în grădina din spate a lui Yasin, unde se ascundeau de adulți.

Vara a fost plină de distracție, iar micul Yasin s-a simțit în curând ca acasă în Londra, chiar dacă era un oraș foarte mare și nu era nici pe departe la fel de însorit și de cald ca în Samarra. Engleza lui a devenit din ce în ce mai bună, mai ales cu ajutorul lui Andrew, cu toate că erau multe cuvinte pe care Yasin nu le înțelegea și de multe ori se simțea prost pentru că nu putea vorbi atât de bine pe cât și-ar fi dorit.

Când în sfârșit a venit septembrie și frunzele au început să cadă din copaci, tatăl lui Yasin i-a explicat că a venit timpul să meargă la școală. Yasin avea șapte ani, așa că urma să intre în clasa a treia la școala primară locală, în aceeași clasă ca și prietenul său Andrew!

Deși Yasin era foarte emoționat în legătură cu mersul la școală, tatăl și mama lui l-au asigurat că va fi un loc plăcut, unde va întâlni o mulțime de prieteni noi și va învăța nenumărate lucruri noi și interesante.

– Se spune că școlile englezești sunt foarte bune, a spus mama lui Yasin.

– Și engleza ta se va îmbunătăți în foarte scurt timp, l-a asigurat tatăl său.

Yasin încă nu era convins, dar când Andrew a bătut la ușă în acea dimineață cu un zâmbet larg pe față spunând cât de distractiv va fi la școală, Yasin s-a simțit mult mai bine pentru că avea încredere în prietenul său.

Cei doi băieți au stat de vorbă tot drumul până la poarta școlii. Andrew i-a povestit lui Yasin despre terenul de joacă și despre cine era cel mai bun profesor, despre băieții care erau cei mai hazlii și despre fetele care erau frumoase și despre cum se servea adesea cremă pe post de desert la prânz. Yasin nu știa ce este crema, dar Andrew părea foarte încântat de ea, așa că Yasin s-a gândit că trebuie să fie foarte bună.

Când băieții au ajuns însă în clasă, lucrurile nu au decurs așa cum își imaginase Yasin. Învățătoarea i-a spus lui Andrew să ia loc în fața clasei în timp ce l-a prezentat pe Yasin celorlalți copii. Lui nu i-a plăcut să stea în picioare în fața clasei, iar un băiat a strigat că este un străin urât mirositor. Băieții și fetele au râs cu toții, iar apoi un alt băiat a râs de accentul lui Yasin atunci când i s-a cerut să spună cum îl cheamă și de unde provine.

– Nu-l pot înțelege, domnișoară. Nici măcar nu știe să vorbească în engleză, a spus băiatul cel răutăcios.

În cele din urmă, lui Yasin i s-a permis să se așeze în spatele clasei, dar și-ar fi dorit să stea lângă Andrew, pentru că se simțea foarte singur. Fata care stătea lângă el se tot uita la el într-un mod ciudat, ceea ce îl făcea pe Yasin să se simtă inconfortabil, iar în timpul lecției a ridicat mâna și a întrebat-o pe învățătoare dacă s-ar putea muta într-un alt loc. Yasin nu înțelegea ce făcuse ca să o jignească pe fată.

Când a sunat clopoțelul, a venit timpul de ieșit pe terenul de joacă. Toți copiii și-au închis cărțile, și-au pus paltoanele și au ieșit pe ușă în soarele strălucitor de toamnă. Învățătoarea l-a reținut pe Yasin pentru o clipă și i-a dat un ecuson cu numele lui, pe care i l-a prins de pulover.

– Poftim! a spus ea zâmbind. Acum toți copiii îți vor putea învăța numele.

Yasin a crezut că ecusonul arăta caraghios, iar când a ieșit în curtea de joacă, toți copiii au început să arate cu degetul și să râdă.

– Ai un nume de fată, a spus un băiețel cu părul blond și creț.

Yasin a vrut să-i explice că nu era un nume de fată, dar era prea nervos. Când Yasin era nervos, engleza lui nu era foarte bună și cuvintele îi rămâneau mereu blocate în gât. Era foarte trist și a vrut să fugă de pe terenul de joacă înapoi la mama și la tatăl său și să nu se mai întoarcă niciodată la școală. Dar tocmai când se pregătea să fugă, a auzit o voce cunoscută.

– Salut, Yasin! Când și-a ridicat privirea, l-a văzut pe Andrew, care era chiar lângă el.

Andrew s-a uitat la copiii adunați în jur și a clătinat din cap.
– Care e problema voastră? a întrebat el. I-am spus prietenului meu, Yasin, că e frumos la școală. De ce stricați totul pentru el?

– El e diferit, a spus o fată foarte înaltă, care stătea în fața mulțimii.

– Și tu la fel, a spus Andrew. Ești cea mai înaltă fată din toată școala și nu-ți place când se face mișto de tine, nu-i așa?

Apoi Andrew s-a uitat la băiatul cu părul creț.
– Și ție nu-ți place să ți se spună că ai păr de fată, i-a spus băiatului. Suntem cu toții diferiți și asta ne face să fim interesanți. Cum ar fi viața dacă am fi cu toții la fel?

Între copii s-a făcut liniște.

Apoi Yasin și-a ridicat capul.
– Plictisitoare, a spus el cu un zâmbet.

– Așa e!, a exclamat Andrew, întorcând zâmbetul prietenului său. Foarte plictisitoare.

Și atunci toți copiii au început să râdă.

– Foarte plictisitoare, și-au repetat unii altora.

Andrew a continuat să explice cum și-a petrecut vara cu Yasin, cum au construit împreună o tabără și s-au jucat în parc, și cum Yasin îl prefera pe Batman în locul lui Superman, și cum el era cu adevărat diferit pentru că nici măcar nu-i plăceau hotdogii!

Copiii au mai râs și mai mult și în curând au început cu toții să vorbească despre toate lucrurile care îi făceau diferiți unii de alții. Peter Jenkins și-a ridicat chiar și puloverul și a arătat tuturor un semn de naștere mare și violet pe partea din față a burții.

– Asta da diferență! a spus el triumfător. Pun pariu că niciunul dintre voi nu are un semn din naștere mare ca al meu!

Când s-a terminat pauza, Andrew a ridicat mâna în clasă și i-a sugerat învățătoarei ca la lecție să se vorbească despre cât de grozav era faptul că toată lumea era atât de diferită de ceilalți și despre cum oamenii veneau în Anglia din toate colțurile lumii pentru a începe o viață nouă, la fel ca prietenul său Yasin.

Învățătoarea a fost de acord că este important să fii o propria ta persoană și a spus, de asemenea, cât de minunat este faptul că Marea Britanie este o insulă atât de multiculturală. Yasin a notat aceste două cuvinte în caietul său și și-a promis că le va învăța pe amândouă și că și le va aminti mereu. De asemenea, a mai scris cuvântul „prieten” în caiet. Știa deja ce înseamnă cuvântul acesta, dar a vrut doar să îl scrie, pentru că se simțea atât de norocos să aibă un prieten bun ca Andrew, care lua apărarea celorlalți și nu îi judeca doar pentru că erau diferiți.

 

Enjoyed this story?
Find out more here